Emoface este un startup pornit în cadrul Universității Grenoble-Alpes din Franța cu misiunea de a crea o soluție prin care copiii să descopere și să înțeleagă mai ușor emoțiile.
Așa a fost dezvoltată aplicația Emoface Play & Learn Emotions, în laboratorul Gipsa-Lab – o unitate de cercetare multidisciplinară rezultată din colaborarea dintre Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS), Institutul de Tehnologie din Grenoble (Grenoble-INP) și Universitatea Grenoble-Alpes (UGA), în acord cu Institutul Național de Cercetare în Științe și Tehnologii Digitale din Franța (Inria).
Emoface este rezultatul a cinci ani de cercetare academică în înțelegerea emoțiilor și generarea de animații și expresii emoționale 3D și a unui efort continuu de îmbunătățire pornind de la cele mai noi descoperiri din domeniu. De la începutul proiectului, echipa a lucrat în strânsă colaborare cu specialiști din mediul științific, academic, educațional și medical și a ascultat feedback-ul comunității, astfel încât copiii să beneficieze de cea mai bună experiență de învățare a emoțiilor prin joc, iar profesioniștii să aibă la îndemână un instrument eficient în interacțiunea cu cei mici.
KIT DE PRESĂPovestea începe în 2013, când Adela Bărbulescu, unul dintre fondatorii Emoface, încă studia la Universitatea Grenoble-Alpes din Franța și își pregătea lucrarea de diplomă: o tehnologie care să „traducă” emoțiile.
Pe parcursul documentării, Adela descoperă că există foarte multe persoane și mai ales copii care au dificultăți în a descifra emoțiile celor din jur și înțelege că tehnologia poate să le vină în ajutor. Întâlnește zeci de profesioniști care îi confirmă teoria și așa începe să contureze ideea de a dezvolta o aplicație accesibilă și intuitivă care să învețe copii cu afecțiuni din spectrul autismului despre emoții.
Mayra și Marcia
La celălalt capăt al orașului, Mayra Lima
este din ce în ce mai interesată de rolul designului
în dezvoltarea comunicării la persoanele cu afecțiuni din spectrul autismului și se specializează în domeniu. Interesul ei vine chiar dintr-o experiență proprie: sora ei, Marcia, este o persoană cu autism. Familia lor înțelege foarte bine care sunt provocările de exprimare a emoțiilor și cât de greu îi este de multe ori unui copil din spectrul autist și, mai târziu, unui adult cu acest diagnostic, să înțeleagă și să reacționeze la emoțiile celorlalți.
Cele două viitoare cofondatoare Emoface locuiesc în Franța de numai câțiva ani și știu ce înseamnă nu doar să te adaptezi într-o țară nouă, ci și să trăiești într-o lume greu de înțeles. Iar studiile universitare urmate de fiecare le-au ajutat să înțeleagă mai bine ce poate însemna acest lucru și cât de dificil poate fi pentru persoanele care au o percepție diferită față de ceea ce le înconjoară. Fără să se cunoască încă, fiecare dintre ele visează să-și transforme proiectul de studiu într-o soluție concretă care să facă emoțiile mai ușor de înțeles.
Adela și Mayra au fost menite să se întâlnească, iar căile lor se încrucișează în cele din urmă în 2017. Pornesc la drum cu ideea să creeze instrumente inovatoare de recunoaștere și învățare a emoțiilor și interacțiunilor sociale. Dovezile sunt clare: jocul este opțiunea ideală pentru a descoperi emoțiile într-un mod distractiv și ușor de înțeles. După ani de cercetare și dezvoltare alături de familii și profesioniști, aplicația Emoface a fost lansată în primăvara anului 2020.
Propune o modelare statistică a emoțiilor complexe. Vizează nevoile persoanelor cu afecțiuni din spectrul autismului pentru a garanta un instrument relevant pentru toți cei care au dificultăți în înțelegerea și exprimarea emoțiilor. Confirmă validitatea și eficiența tehnologiei sale de generare a animațiilor 3D. Prezintă avataruri în 3D, care pot fi modelate pentru a exprima emoții complexe.
Dec 2012 - Dec 2016 : thèse et postdoc Adela (Gipsa-lab, Inria, UGA)
2017-2019 : incubation SATT Linksium
Novembre 2017 : design (arrivée de Mayra)
Septembre 2018 : orthophonie clinique (arrivée de Juliette)
Janvier 2020-Janvier 2021 : incubation Ronalpia
Avril 2020 : Lancement bêta de la Emoface Play&Learn emotions
Mars 2021 : pre-études et étude clinique avec LiLLab
Septembre 2020 : Prix Innovators for Children (Impact Hub)
Novembre 2020 : Bourse French Tech Emergence (BPI France)
Décembre 2020 : ergonomie / AI (arrivée Lena)
Décembre 2020 : accompagnement Orange
Juillet 2020 : Lauréat Concours National i-Lab
Avril 2021 : pre-études et étude clinique avec LiLLab
Octobre 2020 : Prix innovation Fondation Jacques Chirac
Avril 2021 : Lancement Emoface Play&Learn emotions
CEO & Cofondator
PhD în Informatică - AI, avatare 3D
Director de creație & Cofondator
Designer UX UI pentru Autism
Director tehnic
Inginer de cercetare în grafică 3D
Marketing și experiență clienți
Logoped
Spitalul Universitar Pitié-Salpêtrière (Franța) și Institutul de Sisteme Inteligente și Robotică din Franța (ISIR)
Institutul Național de Cercetare în Științe și Tehnologii Digitale din Franța (INRIA)
GIPSA-Lab, Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS)
Echipa Emoface colaborează îndeaproape cu parteneri din mediul științific, academic, educațional și medical. Printre aceștia se numără: Gipsa-Lab, o unitate de cercetare multidisciplinară rezultată din colaborarea dintre Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța (CNRS), Institutul de Tehnologie din Grenoble (Grenoble-INP) și Universitatea Grenoble-Alpes (UGA), în acord cu Institutul Național de Cercetare în Științe și Tehnologii Digitale din Franța (Inria) și cu Observatorul de Științe al Universității din Grenoble-Alpes. Din ianuarie 2020, incubatorul de afaceri Ronalpia sprijină Emoface ca parte a programului său de susținere a dezvoltării ecosistemului antreprenorial.